!

COMUNICAT INFORMATIV

COMUNICAT INFORMATIV
în atenția asiguraților/păgubiților

Compania ,,INTACT ASIGURĂRI GENERALE” S.A. informează că, începând cu data de 01.11.2022 examinarea cazurilor de asigurare aferente răspunderii civile auto internă va avea loc în cadrul subdiviziunii nou-deschise pe adresa: mun. Chișinău, sect. Rîșcani, str. Cucorilor, 43.

Tel. contact:
Bîcos Ștefan – 079781717
Cernăuțan Dumitru – 076715000

Program: Luni – vineri, de la 09:00 – 18:00;
Sâmbătă, duminică – zile libere


!
intact aplicatie mobila

Aplicația mobilă de asigurări Intact Reader – vestea bună de la Intact Asigurări Generale!

Aplicația mobilă de asigurări Intact Reader – vestea bună de la Intact Asigurări Generale!

De data aceasta, compania Intact Asigurări Generale vine cu o noutate bună pentru partenerii săi. Este vorba de aplicația mobilă de asigurări Intact Reader, lansată recent, și care vine să faciliteze munca celor implicați în vânzarea serviciilor companiei Intact Asigurări Generale, oferindu-le mai multă comoditate și maximă economie de timp.

Aplicația mobilă de asigurări Intact Reader este un cont personal al utilizatorului și funcționează împreună cu sistemul managerial-contabil al CA „INTACT ASIGURĂRI GENERALE” S.A.

Astfel, aceasta permite partenerului angajat în vânzarea serviciilor companiei Intact Asigurări Generale, să elibereze rapid și ușor polițele de asigurare, să vizualizeze la necesitate statistica vânzărilor sale pentru compania Intact Asigurări Generale, iar la sfârșit de lună să primească și raportul vânzărilor grație unui click. Cu aplicația mobilă de asigurări Intact Reader, partenerii săi au mereu acces la baza sa de cienți.

Acum partenerii companiei Intact Asigurări Generale nu mai sunt dependenți de computer și birou! Este suficient să descarce aplicația de asigurări Intact Reader în telefonul său. Aplicația mobilă de asigurări Intact Reader poate fi descărcată direct de pe Google Play, de către deținătorii de telefoane Android, iar în scurt timp va fi disponibilă și pe App Store.

 

Intact Asigurări Generale – încrederea se naște din atitudine!

Atitudine corectă față de partenerii săi!

!
asigurare accidente rutiere

Implicarea minorilor în accidente rutiere!

Odată cu începutul anului scolar se mărește și traficul pietonilor pe străzi.

Ținem să atenționăm atât soferii, școlarii cât și părinții să fie cât mai prudenți la traversarea străzilor și anume în zonele cu trafic intens.

Potrivit datelor INSP, din raportul accidentelor rutiere pentru anul 2020 cu implicarea minorilor, anul trecut numărul acestora a fost de 338, ceea ce constituie 14,07% din numărul total de victime survenite în urma accidentelor date, din ele 15 minori au decedat, 233 au fost traumatizații ușor, 80 traumatizați grav, și doar 10 nu au suferit careva traumatisme.

Totodată accidentele rutiere s-au produs și din culpa minorilor, înregistrându-se 65 persoane implicate, dintre care 1 a decedat, 46 au fost traumatizate ușor, 13 traumatizate grav, iar 5 nu au pătimit.

La fel, potrivit datelor generalizate se identifică faptul că pietonii sunt cea mai vulnerabilă categoria a participanților la trafic, supuși riscului de a suporta traumatismul rutier. Rezultatele obținute, urmare a analizei după categoria accidentului rutier, stabilesc că cel mai frecvent pietonii au avut de suferit la traversarea regulamentară a drumului, și aflați pe spațiile destinate circulației acestora. În același timp indicii supuși analizei, prezintă că numărul ridicat al persoanelor decedate în calitate de pietoni, au survenit ca urmare a traversării neregulamentare a drumului.

Intact Asigurari Generale vine cu un set minim de reguli pe care orice copil trebuie să le cunoască și care au ca scop protejarea vieții.

1. Traversează strada numai prin locurile special amenajare şi semnalizate prin indicatoare sau marcaje;

2. La orice traversare, opriţi-vă în afara părţii carosabile, asiguraţi-vă din stânga, din dreapta şi apoi din stânga din nou;

3.  Nu staționa pe trecere (zebră), nu te juca, nu defila și nu sta cu ochii în telefon;

4. Nu se aleargă pe trecere, dar traversarea se face în pas vioi, pentru a avea timp să traversezi de pe un trotuar pe celălalt;

5.  Circulă numai pe trotuare. Acolo unde nu există amenajate trotuare sau poteci laterale, deplasează-te numai pe partea stângă a drumurilor, cât mai aproape de marginea acestora, dar nu în grup, ci în şir, unul câte unul;

6.  Dacă trecerea de pietoni este prevăzută cu semafoare, aşteaptă culoarea verde şi nu te angaja în traversarea părţii carosabile în fugă, prin faţa sau prin spatele autovehiculelor staţionate ori a mijloacelor de transport în comun oprite în staţii;

7. La sosirea autobuzului, troleibuzului sau tramvaiului stai numai pe trotuar sau refugiile special amenajate, în nici un caz pe partea carosabilă;

8. În condiţii de vizibilitate redusă şi pe timpul nopţii, purtaţi îmbrăcăminte cu accesorii reflectorizante pentru a fi observaţi cu uşurinţă;

9. Apreciaţi corect timpul necesar pentru a traversa în siguranţă şi luaţi în calcul că, atunci când traversaţi străzi cu mai multe benzi pe sens sau când vă aflaţi într-o zonă cu regim de viteză ridicat, trebuie să manifestaţi prudenţă maximă;

10. Acordaţi prioritate de trecere autospecialelor de poliţie, de la pompieri sau de la ambulanţă, care au în funcţiune semnalele luminoase şi acustice, chiar dacă vă aflaţi pe trecerea pentru pietoni;

11. Mergi cu bicicleta ori cu rolele pe pistele sau în zonele special amenajate şi nu uita să porţi echipament de protecţie (cotiere, genunchiere şi cască).

 

!
mituri asigurari intact moldova

6 mituri din asigurări

MITUL 1:

Dacă aș provoca un accident auto cu daune importante pentru alte persoane, compania de asigurări care mi-a vândut polița RCA, îmi poate refuza plata daunelor.

În primul rând trebuie spus că funcționarea sistemului RCA este reglementată prin lege. Polița de asigurare obligatorie a răspunderii civile auto are un pronunțat rol social de protecție a păgubiților, deci a tuturor celor care au de suferit ca urmare a producerii unui accident rutier. Tocmai de aceea acest mit este unul fals, caci asiguratorii sunt obligați de lege să plătească toate daunele produse de un autovehicul asigurat, în limita sumelor asigurate.

MITUL 2:

Pentru mașinile de dimensiuni mai mici asigurarea este mult mai ieftină

În teorie, acest mit pare a fi real, însa lucrurile sunt ceva mai complicate, în realitate. Factorii care stau la baza calculului unei prime de asigurare, fie ea RCA sau CASCO, au în vedere nu neaparat dimensiunea mașinii ci tipul de vehicul, capacitatea cilindrică a motorului, puterea pe care o dezvoltă ș.a.m.d. Motivul pentru care asiguratorii tarifează riscurile pe care și le asumă în acest fel este foarte simplu dacă ne gândim că actualmente există mașini de clasă mică sau medie ce ies de pe liniile de asamblare ale fabricilor cu motoare de 200 cai putere sau chiar mai mult – deci care au toate șansele să fie implicate în mai multe accidente decât o mașină de familie.

MITUL 3:

CASCO despăgubește și apariția unor defecțiuni tehnice ce împiedică pornirea sau deplasarea mașinii

Fals, căci polița CASCO vă protejează propriul vehicul de furt sau de eventualele daune pe care acesta le poate suferi, indiferent dacă sunteți responsabil sau nu de producerea acestora. Defecțiunile tehnice însă sunt cu totul altceva…

Vă amintim însă că polița CASCO VIP de la Intact Asigurări Generale, include primul ajutor 24/7 în cazul unei asemenea situații, vezi detalii aici https://intact.md/asigurari-auto/casco-vip/

MITUL 4:

Hoții preferă să fure mașinile noi

Deși seriile noi de mașini, pot cumula o valoare mai ridicată pe bucată, hoții apreciază însă mai mult modele de mașini mai vechi, deoarece piața la negru a pieselor de schimb pentru acestea se bucură de o cerere foarte mare. Dacă vrei să-ți asiguri mașina împotriva furtului, ar trebui să cumperi o poliță CASCO extinsă. Fii atent la fiecare punct din contractual de achiziție a poliței CASCO.

MITUL 5:

Dacă un prieten îmi cere mașina și face accident fiind la volanul ei, atunci polița lui acoperă daunele

Total fals, căci, asigurarea RCA este legată intrinsec de autovehicul. Recomandăm ca oricine se urcă la volanul unui automobil să verifice în prealabil, printre alte lucruri, și existența unei asigurări RCA.

MITUL 6:

E mai ieftin să lucrezi direct cu asiguratorul decât cu un broker de asigurare

Complet fals! Pentru a vinde polițele unei anumite companii de asigurări, brokerul trebuie să îndeplinească anumite condiții legale și contractuale. Brokerii sunt plătiți prin comision de către compania asiguratoare, asa cum aceasta își plătește propriii angajați din departamentul de vânzări. Cu alte cuvinte, nu vei plăti tarife mai mari dacă alegi să lucrezi cu un broker de asigurare, ci același tarif pe care îl practică și compania care emite polița.

 

!
asigurare generala victoriabank

Ești client Victoriabank sau/și Intact Asigurări Generale? Atunci acest anunț e pentru tine!

Compania Intact Asigurări Genarale face încă un pas în lumea digitală și anunță posibilitatea de plată a polițelor de asigurare direct din PC –ul sau telefonul tău. E vorba de clienții Victoriabank, care, la achiziția poliței de asigurare de la Intact Asigurări Generale pot face plata acum direct de pe aplicația mobilă băncii, din telefon, sau prin intermediul InternetBanking. Comod, rapid și accesibil!

Intact Asigurări Generale – parteneriat cu atitudine!

!
top polite de asigurare

Top 10, cele mai ciudate polițe de asigurare.

 I: „Asigurarea pentru iubire”. În valoare de 100.000 USD asigurarea a fost cumparăta de către un fotograf care a dorit să aibă acoperire în cazul în care top modelul cu care se întâlnea s-ar fi măritat. Asta s-a și întâmplat până la urmă. Din păcate pentru el polița deja expirase.

II: „Asigurarea pentru fericire”. Un top model a cumpărat acest tip de asigurare în cazul în care pe față ar fi dezvoltat riduri de expresie.

III: „Asigurarea împotriva morții cauzată de căderea navei spatiale Sputnik”. Suma asigurată înregistra valoarea de 22.400 USD.

IV: „Asigurarea pentru o concepție imaculată”. Din acest tip de asigurare s-au vândut 4.500 polițe. Despăgubirea se acordă în cazul în care „Necuratul” ar fi înseminat persoana asigurată.

V: „Asigurarea împotriva răpirii de către extratereștrii”. Asigurarea a fost vândută de către agenția Saint Lawrence și oferea cotații și aplicații on line. Și în acest caz trebuie să aveți simțul umorului dezvoltat.

VI: „Asigurarea pentru cazurile în care ești dat în judecată pe motiv de paternitate”. A fost cumparată de către David Lee Roth de la Lloyds din Londra și îl proteja de eventualele procese ce i s-ar fi putut intenta de către foste sau actuale iubite. Se poate numi, de asemenea, și „Asigurarea Starurilor Rock”.

VII: „Asigurarea Cupa Mondială”. Berkshire Hathaway a vândut 30 milioane polițe pentru care trebuia să plătească prima de asigurare în cazul în care Franța ar fi câstigat în 2006 Cupa Mondială. Pe de o parte, ați putea gândi că este doar un jucător cu miza mare care dorește să aibă acoperire pentru pariurile lui dar, mai degrabă, a fost vorba despre un acord de promovare oferit de către un comerciant local. Mulți retaileri oferă discount-uri substanțiale la cumpărăturile de mare valoare în cazul în care echipa favorită câștigă iar evenimentul respectiv este foarte mediatizat. Probabil că l-ar fi costat foarte mult pe emitent această asigurare dacă Franța ar fi câștigat Cupa în finala jucată cu Italia.

VIII: „Asigurarea unor părți din corp”. Auzim mereu despre celebrități care-și asigură părți din corp, dar cea mai exagerată astfel de asigurare a fost cea cumpărată de către Jennifer Lopez care și-a asigurat legendarele fese împotriva unor eventuale pierderi financiare viitoare.

IX: „Asigurarea de judecată”. Chiar așa, să presupunem că sunteți implicat într-un proces foarte costisitor și nu doriți să o luați de la capăt în cazul în care avocatul dumneavoastră nu mai poate pleda. Nici o problemă, puteți să vă cumpărați o astfel de asigurare care vă acoperă pierderile și în cazul în care avocatul a decedat. Încă nu s-au cumpărat astfel de polițe dar totul e posibil.

X: „Asigurarea impotriva răpirilor”. Este foarte populară în cadrul familiilor bogate care nu doresc să-și risipească veniturile pe hoții care ar putea să le răpească vreun membru. Aceste tipuri de asigurări sunt foarte utilizate și de către angajații sau mercenarii ce lucrează în zone îndepărtate, nesigure de război.

!
asigurari rca pentru auto

Sistemul ”bonus-malus” se va aplica prin stabilirea istoricului persoanelor care dețin RCA, dar și a celor care au provocat accidente nefiind asigurați

Consiliul de Administrație al Comisiei Naționale a Pieței Financiare (CNPF) a aprobat modificarea Hotărârii CNPF nr. 22/3/2015 cu privire la aprobarea Regulamentului privind aplicarea sistemului bonus-malus la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule (în redacție nouă).

Potrivit CNPF, amendamentele au fost condiționate de necesitatea ajustării cadrului normativ aferent sistemului ”bonus-malus”, urmare a petițiilor înregistrate la CNPF.

Mai exact, proiectul prevede introducerea prevederii de aplicare a sistemului ”bonus-malus” prin stabilirea istoricului daunelor urmare a accidentelor provocate de persoanele ce posedă contracte de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto internă, precum și a istoricului daunelor persoanelor care anterior nu au deținut acoperire de asigurare, dar pentru care s-au achitat despăgubiri din Fondul de Protecție a Victimelor Străzii gestionat de Biroul Național al Asigurătorilor de Autovehicule (sistemul bonus-malus).

De asemenea, Regulamentul a fost completat cu un punct separat, care prevede că la încheierea contractelor de asigurare cu o persoană cu domiciliul în Republica Moldova, inclusiv în stânga Nistrului, coeficientul bonus-malus se va aplica doar dacă persoana dispune de act de identitate corespunzător Registrului de stat al populației.

!
polita de asigurare online

O nouă metodă de verificare a polițelor de asigurare de la Intact Asigurări Generale!

Compania Intact Asigurări Generale vine cu o noutate bună pentru clienții săi. Aceasta oferă mai multă accesibilitate pentru clienții companiei. Acum, oricine și oricând poate verifica validitatea polițelor de asigurare facultativă direct de pe telefonul său, grație QR codului atribuit și aplicat fiecărei polițe de asigurare.
Ținând cont de faptul că situația pandemică, și nu doar, a contribuit la trecerea societății pe mediul online de activitate și accesare a datelor, compania Intact Asigurări Generale merge în pas cu digitalizarea și oferă clienților posibilitatea de a verifica validitatea polițelor de asigurare facultativă în format online accesând de la telefon QR codul indicat pe polița fizica de asigurare.
Tot ce trebuie să faci e doar să scanezi QR codul cu ajutorul telefonului tău și astfel accesezi link-ul unde găsești toată informația în regim online legată de polița ta de asigurare.

Cum scanez un cod QR?
Cea mai ușoară modalitate de scanare a unui cod QR este prin folosirea telefonului mobil. Cele mai noi modele de telefoane, atât iPhone cât și Android, au astfel de cititoare de coduri QR incluse în setările camerei foto principale. Pentru a scana codul QR, tot ce trebuie să faci este să îndrepți camera telefonului spre codul respectiv și aplicația scanează automat.

Intact Asigurări Generale – încrederea se naște din atitudine!

!
piata asigurarilor din Moldova

Piața asigurărilor din Republica Moldova a scăzut cu 11%

Piața asigurărilor din Moldova a încheiat anul în 2020 cu o scădere totală a primelor brute subscrise de aproape 11% față de anul 2019, până la 1,45 miliarde lei, echivalentul a 68,77 milioane EUR, arată datele oficiale ale Comisiei Naționale a Pieței Financiare (CNPF).
In topul clasamentului, dupa valoarea primelor vandute in anul 2020 se afla GRAWE CARAT Asigurari, care isi mentine pozitia de lider pe piata cu o cota de 18,64%, la mica distanta fata de ASTERRA Grup care detine o cota de piata de 18,19%. Conform clasamanetului, pe locul al treilea se afla GENERAL Asigurari (14,11%), urmata de MOLDASIG (13,16%) si DONARIS VIG (10,64%), care au cunoscut si o scadere a cotei de piata fata de anul precedent.

In ceea ce priveste daunele platite, acestea au scazut cu 8,78% in 2020 fata de 2019, pana la valoarea de 596,39 milioane lei. In cazul asigurarilor de viata, daunele platite de asiguratori au crescut considerent in anul 2020, atingand valoarea de 26,54 milioane lei (in crestere cu 128,92% fata de anul 2019). Pentru asigurarile auto, asiguratorii au platit daune in valoare de 451,94 milioane lei, in scadere cu 6,46% fata de 2019.

Este de remarcat faptul ca scaderea pe piata asigurarilor din Republica Moldova s-a putut observa doar in cazul asigurarilor generale, in timp ce asigurarile de viata au ramas aproape la nivelul anului 2019 (-0,04%). In ciuda declinului din sectorul non-viata, segmentul RCA, care ocupa aproape 32% din portofoliul total al pietei, a crescut cu peste 21% (pana la 461,27 milioane lei). In acelasi timp, asigurarile obligatorii CASCO au inregistrat o usoara scadere de 1,86%, dar cota sa de piata a crescut cu aproximativ 2%.

!
asigurare auto rca si carte verde

Modificări privind limitele de despăgubire pentru asigurările RCA și Carte Verde

Șoferii din Republica Moldova vor putea primi o despăgubire mai mare în cazul unui accident minor, întrucât, Comisia Nationala a Pietei Financiare (CNPF) modifică limita maximă de despăgubire pentru deținătorii poliței RCA, de la 10.000 la 15.000 de lei și stabilește pentru deținătorii certificatului Carte Verde limita maximă de despăgubire de 15.000 de lei, la încheierea constatului amiabil.

În a doua jumătate a lunii februarie, Consiliul de Administratie al Comisiei Nationale a Pietei Financiare (CNPF) a propus reglementarea proiectului de modificare a Hotărârii nr. 37/14/2019 cu privire la „procedurile aferente constatării amiabile de accident, care rezultă din necesitatea ajustării cadrului normativ prin reglementarea acțiunilor în cazul în care participantul la accident detine certificatul de asigurare Carte Verde. De asemenea, documentul prevede majorarea limitei maxime de despăgubire pentru deținătorii poliței de asigurare RCA de la 10.000 mii lei la 15.000 lei, precum si stabilește pentru deținătorii certificatului Carte Verde limita maximă de despăgubire în cuantum de 15.000 lei”, se anunță în comunicatul de presă al CNPF.

În Republica Moldova, constatul amiabil se aplică începând cu 2019, iar conform legii, CNPF stabilește limitele de despăgubire. Astfel, pentru încheierea unui constat amiabil pe RCA în caz de accident, părțile ar trebui să îndeplinească următoarele condiții: să fie implicate doar 2 autovehicule, să dețină polita de asigurare valabilă, să nu rezulte din accident vătămări corporale și să nu se depășească limita de despăgubire stabilită de Autoritate și să recunoască vinovăția în accident (există consimțământul ambilor conducători de autovehicule implicați în accident privind documentarea accidentului prin procedura de constatare amiabilă, consensul acestora privind circumstanțele producerii accidentului și daunele vizibile cauzate autovehiculelor implicate, iar persoana răspunzătoare de producerea accidentului își recunoaște vinovăția).

Noutatea acestei norme este că vine să reglementeze și cuantumul despăgubirii în caz de accident când este implicată o mașină, pentru care conducătorul deține o poliță de asigurare Carte Verde. Cetățenii vor avea posibilitatea să opteze pentru încheierea unui constat amabil atunci când vinovatul de accident conduce un autovehicul înmatriculat în străinătate.

Conform actului Normativ, în privința asigurărilor Carte Verde, în caz de accident pentru un autovehicul înmatriculat în străinătate și care deține o poliță Carte Verde și se face vinovat, își recunoaște vina, iar valoarea pagubei nu depășește suma de 15.000 lei, încheie constatul amiabil, anuntă asiguratorul și se adresează Biroului Național al Asiguratorilor de Autovehicule din Moldova (BNAA).